U-BT Cluj a transferat un fundaș cu experiență în NBA și în Euroligă

Echipa de baschet masculin U-BT Cluj a transferat un fundaș cu experiență în cele mai tari competiții. Este vorba despre americanul Will Cherry.

În vârstă de 30 de ani, acesta măsoară 1.85 m și este originar din Oakland, California. El a absolvit liceul McClymonds din Oakland, apoi a mers la colegiu la Montana. Cherry a totalizat 116 apariții pentru Montana Grizzlies, cu medii de 12.8 puncte, 3.4 pase decisive și 2.3 pase decisive. Will Cherry a fost desemnat de trei ori în echipa ideală din cadrul All-Big Sky Conference și a fost ales și cel mai bun jucător defensiv al sezoanelor 2011/2012, respectiv 2012/2013, în aceeași conferință.

”Cherry și-a încheiat studiile în 2013 și a jucat în NBA Summer League la New Orleans Pelicans. Ulterior a ajuns la Canton Charge, în liga de dezvoltare a NBA. După ce a impresionat la această formație, fundașul a atras atenția celor de la Toronto Raptors, însă în cele din urmă a semnat cu Cleveland Cavaliers, pregătită la acea vreme de către David Blatt. În lotul trupei din statul Ohio se regăsea atunci și LeBron James. Drept urmare, Cherry a bifat 8 partide în sezonul regulat al NBA, remarcându-se cu statistici de 1.9 puncte și 1.0 pase decisive.

Noul nostru baschetbalist a semnat apoi cu Žalgiris Kaunas, pentru care a bifat 15 partide în Euroligă, cu medii de 7.1 puncte, 2.4 recuperări și 1.7 pase decisive. Will a prins meciuri în Euroligă și alături de Olympiacos Pireu, acolo unde a fost coechipier cu Vassilis Spanoulis în stagiunea 2019-2020. Astfel, în 13 meciuri pentru Olympiacos, Cherry a strâns statistici de 5.4 puncte, 2.0 recuperări și 1.7 assist-uri.

Conducătorul de joc a mai îmbrăcat maioul formațiilor Alba Berlin, Gaziantep, Cedevita Zagreb sau Pallacanestro Reggiana. La Cedevita, Will a fost coleg cu Andrija Stipanović și au câștigat împreună Campionatul și Cupa în Croația. De asemenea, americanul a ieșit campion și în Lituania, iar în Germania a cucerit Cupa”, potrivit U-BT.ro.

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

[tdn_block_newsletter_subscribe description="U3Vic2NyaWJlJTIwdG8lMjBzdGF5JTIwdXBkYXRlZC4=" input_placeholder="Your email address" btn_text="Subscribe" tds_newsletter2-image="753" tds_newsletter2-image_bg_color="#c3ecff" tds_newsletter3-input_bar_display="row" tds_newsletter4-image="754" tds_newsletter4-image_bg_color="#fffbcf" tds_newsletter4-btn_bg_color="#f3b700" tds_newsletter4-check_accent="#f3b700" tds_newsletter5-tdicon="tdc-font-fa tdc-font-fa-envelope-o" tds_newsletter5-btn_bg_color="#000000" tds_newsletter5-btn_bg_color_hover="#4db2ec" tds_newsletter5-check_accent="#000000" tds_newsletter6-input_bar_display="row" tds_newsletter6-btn_bg_color="#da1414" tds_newsletter6-check_accent="#da1414" tds_newsletter7-image="755" tds_newsletter7-btn_bg_color="#1c69ad" tds_newsletter7-check_accent="#1c69ad" tds_newsletter7-f_title_font_size="20" tds_newsletter7-f_title_font_line_height="28px" tds_newsletter8-input_bar_display="row" tds_newsletter8-btn_bg_color="#00649e" tds_newsletter8-btn_bg_color_hover="#21709e" tds_newsletter8-check_accent="#00649e" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn19" embedded_form_code="YWN0aW9uJTNEJTIybGlzdC1tYW5hZ2UuY29tJTJGc3Vic2NyaWJlJTIy" tds_newsletter1-f_descr_font_family="521" tds_newsletter1-f_input_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_transform="uppercase" tds_newsletter1-f_btn_font_weight="600" tds_newsletter1-btn_bg_color="#dd3333" descr_space="eyJhbGwiOiIxNSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjExIn0=" tds_newsletter1-input_border_color="rgba(0,0,0,0.3)" tds_newsletter1-input_border_color_active="#727277" tds_newsletter1-f_descr_font_size="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" tds_newsletter1-f_descr_font_line_height="1.3" tds_newsletter1-input_bar_display="eyJwb3J0cmFpdCI6InJvdyJ9" tds_newsletter1-input_text_color="#000000" tds_newsletter1-input_border_size="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEifQ=="]