U-BT Cluj joacă cu fosta finalistă a EuroCup

Campioana României la baschet masculin, U-BT Cluj, va juca mâine, în EuroCup, cu fosta finalistă a ediției de anul trecut a acestei competiții europene. Este vorba de Frutti Extra Bursaspor.

”Fluierul de start se va da la ora 19:00, iar jocul va fi transmis în direct la Prima Sport 2.

Bursaspor provine din orașul Bursa, situat în sud-estul Turciei. Secția de baschet a fost fondată în 2014, însă clubul are o istorie mult mai bogată, izbutind performanțe importante în special la fotbal. La cinci ani de la înființare, Bursaspor a promovat în primul eșalon al Turciei, iar în stagiunea precedentă s-a situat pe locul 8.

Formația alb-verzilor este antrenată de către Dušan Alimpijević, unul dintre antrenorii sârbi din noua generație. Fostul tehnician al celor de la Steaua Roșie Belgrad i-a condus pe sârbi spre finala EuroCup în sezonul precedent. Drept urmare, ex-iugoslavul a fost desemnat antrenorul anului în 7Days EuroCup. Acesta are la dispoziție un lot în care se regăsesc, ca sportivi străini, cinci americani și un uzbec. Trebuie precizat faptul că trei dintre sportivii de peste ocean au și pașapoarte europene.

Căpitan este americano-muntenegreanul Derek Needham, care evoluează pe poziția de conducător de joc. Needham a mai trecut pe la Mornar Bar, Rytas Vilnius sau Monaco. Pe poziția de pivot, Bursaspor îl folosește pe Zach Auguste, fost jucător la Panathinaikos Atena.

Totodată, Anthony Clemmons a sosit la Bursaspor cu experiență în Liga ACB, la Burgos. În acest sezon s-a remarcat Onuralp Bitim, considerat unul dintre cei mai importanți tineri jucători turci. Bitim a îmbrăcat în trecut maioul celor de la Anadolu Efes.

La rândul său, Stefan Birčević a sosit în 2021 la U-Banca Transilvania chiar de la Bursaspor. Turcii își dispută partidele de pe teren propriu în sala Tofaş Nilüfer Spor Salonu, o sală cu o capacitate de 7.500 de locuri”, potrivit U-BT.ro.

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

[tdn_block_newsletter_subscribe description="U3Vic2NyaWJlJTIwdG8lMjBzdGF5JTIwdXBkYXRlZC4=" input_placeholder="Your email address" btn_text="Subscribe" tds_newsletter2-image="753" tds_newsletter2-image_bg_color="#c3ecff" tds_newsletter3-input_bar_display="row" tds_newsletter4-image="754" tds_newsletter4-image_bg_color="#fffbcf" tds_newsletter4-btn_bg_color="#f3b700" tds_newsletter4-check_accent="#f3b700" tds_newsletter5-tdicon="tdc-font-fa tdc-font-fa-envelope-o" tds_newsletter5-btn_bg_color="#000000" tds_newsletter5-btn_bg_color_hover="#4db2ec" tds_newsletter5-check_accent="#000000" tds_newsletter6-input_bar_display="row" tds_newsletter6-btn_bg_color="#da1414" tds_newsletter6-check_accent="#da1414" tds_newsletter7-image="755" tds_newsletter7-btn_bg_color="#1c69ad" tds_newsletter7-check_accent="#1c69ad" tds_newsletter7-f_title_font_size="20" tds_newsletter7-f_title_font_line_height="28px" tds_newsletter8-input_bar_display="row" tds_newsletter8-btn_bg_color="#00649e" tds_newsletter8-btn_bg_color_hover="#21709e" tds_newsletter8-check_accent="#00649e" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn19" embedded_form_code="YWN0aW9uJTNEJTIybGlzdC1tYW5hZ2UuY29tJTJGc3Vic2NyaWJlJTIy" tds_newsletter1-f_descr_font_family="521" tds_newsletter1-f_input_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_transform="uppercase" tds_newsletter1-f_btn_font_weight="600" tds_newsletter1-btn_bg_color="#dd3333" descr_space="eyJhbGwiOiIxNSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjExIn0=" tds_newsletter1-input_border_color="rgba(0,0,0,0.3)" tds_newsletter1-input_border_color_active="#727277" tds_newsletter1-f_descr_font_size="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" tds_newsletter1-f_descr_font_line_height="1.3" tds_newsletter1-input_bar_display="eyJwb3J0cmFpdCI6InJvdyJ9" tds_newsletter1-input_text_color="#000000" tds_newsletter1-input_border_size="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEifQ=="]