CFR Cluj l-a transferat pe unul dintre cei mai buni fotbaliști din Kosovo. Ermal Krasniqi a evoluat la FC Ballkani, echipă care a jucat împotriva campioanei României în grupele Ligii Conferinței.
”Mijlocașul ofensiv în vârstă de 24 de ani a evoluat în ultimele trei sezoane și jumătate la FC Ballkani, echipă pentru care a bifat 105 apariții. În tricoul campioanei din Kosovo, Krasniqi a înscris 39 de goluri și a oferit 17 pase decisive. Evoluțiile bune din ultimele sezoane l-au adus în atenția primei reprezentative a Kosovo, iar în noiembrie 2022, mijlocașul a fost convocat pentru prima dată la echipa națională”, menționează site-ul oficial al echipei clujene.