CFR Cluj s-a calificat în semifinalele Cupei României. Elevii lui Dan Petrescu au eliminat echipa FC Argeș. Careul de ași al Cupei este compus doar de echipe din Transilvania: CFR Cluj, Universitatea Cluj, UT Arad și Sepsi Sfântu Gheorghe.
În meciul cu FC Argeș, Dan Petrescu a mizat cel mai mult pe jucătorii tineri, care nu prea au evoluat în Superligă. De aceea, prima repriză a fost mai degrabă una ternă. Însă lucrurile s-au schimbat, după ce Dan Petrescu a trimis pe teren câțiva titulari. CFR Cluj a trecut la cârma jocului, iar Ermal Kransniqi a înscris singurul gol al partidei, în minutul 89.
În semifinale, Universitatea Cluj va juca cu UT Arad, iar CFR Cluj cu Sepsi Sfântu Gheorghe.

