FC Universitatea Cluj a învins-o pe FC U Craiova, la capătul unui meci în care au fost înscrise șapte goluri. Scorul final al partidei disputate în Oltenia a fost de 3-4.
Primul gol al meciului a fost înscris de Dan Nistor, în minutul 37. Craiovenii au egalat prin Aurelian Chițu, în minutul 50. Tot el a adus echipa din Oltenia în avantaj, în minutul 60, însă Dan Nistor a egalat, din penalty, în minutul 69. FC U Craiova a trecut din nou în avantaj în minutul 77, prin Sekou Sidibe. Însă, în minutul 80, Alex Chipciu a restabilit egalitatea. Tot el a înscris golul victoriei în minutul 86.

