Universitatea Cluj a fost învinsă, pe teren propriu, de către UTA Arad, cu scorul de 0-1.
Meciul disputat a fost parte a etapei cu numărul 18 în Super Ligă.
Partida de pe Cluj Arena a început cu un moment de reculegere în memoria lui Helmut Duckadam.
Unicul gol al partidei i-a aparținut lui Jordan Kadiri în minutul 29, când jucătorul a preluat pe piept în careu și l-a fentat pe Gertmonas reușind o „foarfecă” spectaculoasă.
Clujenii au avut șansa de a egala în prelungirile primei reprize, însă Miranyan a dat în bară, iar Tsouka Dozi a respins de pe linia porții.
Nici după revenirea de la vestiare evoluția gazdelor nu a fost una de succes, acestea nereușind să înscrie și ajungând la cea de-a treia înfrângere consecutivă.
După meciul cu UTA, “U” Cluj rămâne cu 30 de puncte, pe locul 2 în clasament, având cu un punct mai puțin decât marea rivală – CFR Cluj.
UTA Arad a acumulat 21 de puncte și a urcat pe locul 10.