Campionatul Mondial de Karate WUKF, care se va desfășura la Cluj-Napoca, în perioada 22-26 iulie 2026, va beneficia de un sprijin financiar în valoare de 530.000 lei pentru buna organizare.
Finanțarea vine din partea forului administrativ județean clujean, președintele căruia a declarat că instituția susține sportul de performață atât prin alocarea de bani, cât și prin faptul că reprezentanții acesteia vor fi prezenți și în tribune pentru a încuraja sportivii noștri.
Campionatul Mondial WUKF 2026 va avea loc la BT Arena, în perioada 22 – 26 iulie, și va reuni sute de sportivi din întreaga lume, ce vor evolua în discipline precum kumite (luptă) și kata (forme), la categorii de greutăți și vârste variate.

