FC Universitatea Cluj a pierdut meciul din deplasare cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-0.
Singurul gol al partidei a fost înscris de Doru Andrei. Pentru Universitatea Cluj, această înfrângere la limită vine chiar între meciurile din preliminariile Ligii Conferinței disputate împotriva echipei norvegiene Brann Bergen. În primul meci, disputat tot la Sfântu Gheorghe, Universitatea Cluj a remizat cu scorul de 2-2, după o revenire spectaculoasă.
Totuși, mijlocașul Universității Cluj, Dan Nistor a spus că oboseala acumulată în campania europeană nu a influențat partida din Secuime.
„A fost un meci greu. Cei de la Sepsi au meritat victoria, îi felicit pe această cale. Noi n-am făcut un joc bun și sper să ne revenim cât mai repede, pentru că ne așteaptă o deplasare lungă și grea la Brann, unde va fi foarte greu”, a spus Dan Nistor.

