La 45 de ani, triatlonistul Sorin Bobeică trăiește cel mai bun sezon al carierei sale. A urcat pe podium la fiecare competiție din ultimul an, iar la marile curse nu pleacă niciodată singur: fiul său îi este talismanul norocos.
Sorin Bobeică s-a apucat de triatlon în urmă cu 13, iar până acum are două titluri supreme de Half Ironman.
Cu o singură excepție, toate concursurile la care a participat în 2025, acesta a urcat pe prima treaptă a podiumului. Triatlonistul dezvăluie cine îi poartă noroc la competiții:„ Anul acesta, l-am luat pe băiatul meu cel mare, pe Matei cu mine peste tot. El este talismanul meu norocos”.
Puștiul are 13 ani și datorită tatălui său s-a apucat și el de sportul cu 3 discipline, iar înainte a practicat ciclismul.
„Îmi place foarte mult triatlonul, pentru că pot să și alerg, să înot și să pedalez. Recunosc, înaintea unui concurs mai am emoții, mai ales în tranziții. Mă tem să nu îmi uit adidașii, casca, prosopul, dar până la urmă e totul în regulă”, povestește Matei Bobeică.
Matei Bobeică e cel mai fericit când merge cu tatăl său la competiții. „Îmi place să îl văd pe tata cum câștigă și mă bucur că mai lipsesc și de la școală”, continuă amuzat acesta, care este elev în clasa a șaptea.
A câștigat un Half Ironman în Bahrain
La finalul acestui an, Sorin Bobeică a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la categoria lui de vârstă la o competiție din Bahrain, unde au luat startul 1000 de sportivi.
„Eu, dacă nu aș fi avut niște mici probleme la bicicletă cu siguranța, aș fi avut un timp mai bun, dar și așa, timpul este foarte bun. Per total, senzația este de mândrie”, povestește triatlonistul.
Deși au trecut mulți ani de când s-a apucat de triatlon, acesta nu uită nici acum prima sa competiție la care a luat startul.
„Lucram la Banca Comercială Română cu prietenul meu, Mihai Vigariu, și, în 2013, am zis să facem un triatlon împreună. Am participat la Mogoșoaia la un concurs în proba de sprint, iar după am crezut că mor. Mi s-a părut foarte greu, dar mi-a plăcut. Drept urmare, mi-am schimbat stilul de antrenamente. Pe vremea aceea mergeam doar la sală. În primul an, în 2013, am mai făcut, cred că, unul sau două concursuri la noi în țară, după care am făcut primul meu half. Apoi am prins gustul half-ului și de atunci doar asta fac”, dezvăluie acesta.
Între timp, sportivul și-a schimbat jobul. „Sunt consultant IT, lucrez pentru Comisia Europeană, lucrez de la distanță, ceea ce îmi permite ca dimineața și seara să fac antrenamente. Am un program de lucru flexibil, nu trebuie să merg la birou, pot lucra de acasă ”, încheie Sorin Bobeică.

