DIICOT s-a sesizat din oficiu şi face, joi, 20 de percheziţii în Bucureşti şi Cluj la Clubul CFR Cluj, într-un dosar de delapidare. Prejudiciul este estimat la peste 8,4 milioane de euro, potrivit stiri.tvr.ro.
Cecetarea are în vedere şi primele primite de jucători după câştigarea Cupei României. Descinderiile sunt la Clubul CFR Cluj, dar şi la locuinţa patronului clubului Arpad Paszkany şi la cea a preşedintelui clubului, Iuliu Mureşan.
În acest dosar s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, delapidare, cu consecințe deosebit de grave, evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani, în formă continuată.
Potrivit surselor citate, perioada infracțională este 2008 — 2011, iar perchezițiile au loc la membrii din acea perioadă ai Consiliului de Administrație, contabili și cenzori.
Infracțiunea de delapidare se referă la posibila însușire de bani, respectiv aproape 8,5 milioane euro din patrimoniul SC Sportiva Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA, de către persoane din cadrul societății care deține clubul de fotbal, cu atribuții de gestiune sau administrare a sumelor clubului, care nu au calitatea de funcționari publici, în interesul lor ori pentru alte persoane.
Faptele ar fi fost comise prin intermediul mai multor entități rezidente și nerezidente (firme off-shore din Cipru și din Seychelles) care au prestat servicii de consultanță și intermediere în domeniul sportiv cu privire la care există elemente majore de suspiciune de fictivitate (privind transferul unor jucători de la club, optimizarea activității echipei și altele) ori care au executat debite față de club provenind din cesiuni de creanță suspecte.
Clubul CFR Cluj se află în insolvenţă, scrie stiri.tvr.ro.
Din cauza unor întârzieri în plata unor datorii, inclusiv către foști jucători, CFR Cluj a fost sancționată cu depunctarea de către forurile fotbalistice naționale. Arpad Paszkany a mai fost anchetat de procurorii DIICOT într-un dosar disjuns din cel care a vizat șantajul de presă pentru care au fost condamnați la închisoare cu suspendare o serie de manageri ai trustului Gazeta. În acel dosar, Arpad Paszkany a fost achitat. Dosarul a devenit foarte cunoscut, după ce un memoriu trimis de omul de afaceri și ajuns pe masa fostului președinte al României, Traian Băsescu, a fost făcut public de către fostul șef al statului.

