Campionatul Național de Judo de la Cluj și-a stabilit câștigătorii, la finalul a două zile de competiție intensă, desfășurată în Sala Sporturilor Horia Demian. La masculin, categoria +100 de kilograme, medialiat cu aur a fost Daniel Natea de la Dinamo București. Medalia de argint i-a revenit lui Mircea Croitoru, de la Politehnica Iași. Cele două medalii de bronz le-au fost acordate lui Mădălin Oprinoiu, de la CS Târgoviște și Robert Nagy de la CS Universitatea Arad, potrivit ClujToday.ro.
La categoria 100 de kilograme băieți, aurul a fost câștigat de Daniel Matei de la CSM Oradea, iar argintul i-a revenit coechipierului său, Valentin Radu. Cele două medalii de bronz au fost câștigate de Lorand Samel de la CSM Satu Mare și de Botond Koncz de la CSM Miercurea Ciuc.
La categoria 90 de kilograme, pe prima treaptă a podiumului a urcat Cristian Bodârlau de la CS Dinamo București, iar pe cea de-a doua a urcat Mark Stoica de la Sport Cluj Miercurea Ciuc. Cea de-a treia treaptă a fost împărțită de Valeriu Duminică de la CS Politehnica Iași și de Ionuț Vasian de la CSM Cluj.
La categoria 81 de kilograme, campion național a devenit Teodor Băldean de la CSM Cluj, iar vicecampion a devenit Vlad Vișan de la CSM Oradea. Locul trei a fost împărțit de Bogdan Pop de la CSM Baia Mare și de Denis Mititelu de la CSM Cluj.
La categoria 73 de kilograme, medalia de aur a fost cucerită de Marcel Cercea de la CS Universitar Pitești. Medalia de argint i-a revenit lui Dan Fasie, de la CSM Oradea, iar cele două medalii de bronz au fost obținute de Răzvan Bodea de la CSM Cluj și de Andrei Raicu de la CSM Pitești.
În competiția fetelor, la categoria +78 de kilograme, victoria i-a revenit Andreei Panea de la CS Dinamo București. Pe locul doi s-a situat Floriana Văcaru, legitimată la CS Universitatea Craiova. Locul trei a fost împărțit de Cosmina Dănilă de la CSS Unirea Iași și de Beata Kabat de la CSM Arad.
La categoria 78 de kilograme, aurul a fost câștigat de Alexandra Mazilu de la CSM Cluj, iar argintul de Eugenia Costache de la CS Universitar Pitești. Medaliile de bronz au fost împărțite de Cristina Sîrbuleț de la SCM Deva și de Lorena Podelenczki de la CSM Oradea.
La categoria 70 de kilograme, Olga Severin de la SCM Deva a devenit campioană națională. Vicecampioană este Florisa Horvath de la CSM Cluj. Medaliile de bronz au revenit sportivelor Emoke Meszaros de la SCM Deva și Cosmina Lambrescu de la CS Rapid București.
La categoria 63 de kilograme, aurul a fost câștigat de Ștefania Dobre de la CSM Cluj, iar argintul de colega sa de club, Ilaria Toma. Cele două medalii de bronz le-au revenit Laviniei Lioveanu de la CS Mioveni și Andreei Florian, de la CSM Oradea.
La categoria 57 de kilograme, noua campioană națională este Oana Nicolaescu de la CSM Cluj, iar vicecampioană este colega sa de club, Paula Gliga. Cele două medalii de bronz au fost câștigate de Anamaria Huțanu de la CS Rapid București și de Alexandra Stere de la CS Dinamo București.

