Clujul a luat totul la Total Transilvania Rally 2020

A cincea etapă a Campionatului Național de Raliuri BETANO, Total Transilvania Rally 2020 Powered by Ford Performance, a fost câștigată de echipajul clujean Simone Tempestini/Sergiu Sebastian Itu.

Cu această victorie, cei doi iși adjudecă și titlul de campioni naționali, cu o etapă înainte de încheierea campionatului intern.

Sunt extrem de fericit pentru că am ieșit campioni naționali în 2020, chiar acasă. Am reușit să fiu de 5 ori în ultimii 6 ani campion absolut si de 3 ori consecutiv alături de Sergiu și asta mă bucură foarte tare. A fost un raliu greu și din punct de vedere emoțional, însă, bucuria pe care o simțim acum, nu se poate descrie în cuvinte, mai ales după raliul de la Iași. Vă mulțumim tuturor pentru tot sprijinul pe care ni l-ați arătat mereu”, a declarat Tempestini Junior.

Simone Tempestini devine, astfel, pentru a cincea oară campion național absolut.

Locul doi la Transilvania Rally 2020 a fost ocupat de un alt echipaj clujean, Bogdan Marișca/Sebastian Itu, iar pe trei au venit Dan Gârtofan și Tudor Mârza.

Așa cum am anticipat, a fost o cursă grea pentru că, Clujul este un traseu foarte rapid și pe ploia care s-a abătut asupra noastră, a fost mult mai complicat. De aici și numărul de incidente din aceste zile și suntem bucuroși că nu a fost nimic grav. Suntem mulțumiți, nu aveam pretenții pentru primul loc pentru că Simone a avut alt ritm, ca de obicei. Din cauza ploii a trebuit să mergem tare, dar cu atenție, un mix pe care este greu să îl ții sub control”, a susținut Bogdan Marișca.

Remarcabilă a fost și evoluția entuziasmantă a tânărului Norbert Maior care, alături de sora sa, Francesca Maior, a reușit să obțină locul patru în clasamentul general al raliului cu o mașina de clasă RC4, cu tracțiune doar pe puntea față. Cu victoria la două roți motrice obținută la Cluj, Norbert Maior devine campionul național al acestei clase.

La echipe, titlul de campioană pentru sezonul 2020 s-a decis la Cluj. Napoca Rally Academy a urcat pe prima treaptă a podiumului , adjudecându-și, astfel și titlul național. Locul doi la Transilvania Rally a revenit echipei Sibiu Rally Team, iar pe a treia poziție a podimului  la echipe au urcat sportivii DTO Rally Team.

Transilvania Rally  a fost cel mai greu raliu din acest an competițional. Vremea a dat peste cap orice strategie făcută de concurenți și a influențat determinant desfășurarea competiției. Am avut parte de  ieșiri în decor și de probe anulate, dar etapa clujeană s-a terminat cu bine, fără incidente majore.

Sunt încântat de tot ce s-a întâmplat în aceste două zile la Cluj-Napoca, de numărul mare de echipaje care s-au înscris. Este important  ca lumea să înțeleagă că trăim o perioadă diferită,  că a trebuit să respectăm alte reguli. Cei de la FIA ne-au lăudat și spun că etapa de la Cluj ar putea deveni o etapă de campionat european”, a menționat organizatorul și team managerul Napoca Rally Academy, Marco Tempestini.

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Mike Cestor, operat după accidentarea suferită în meciul cu FC Voluntari

Fundașul central al CFR Cluj, Mike Cestor, s-a operat după accidentarea suferită în meciul cu FC Voluntari. El a suferit o ruptură a tendonului...

Dan Petrescu, la marginea disperării: Am nevoie de jucători!

Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, cere cu insistență noi transferuri. Lotul CFR Cluj a fost fragilizat de numeroase plecări, unele voluntare, precum cea a...

A: Cine devii este mai important decât business-ul pe care îl faci

Interviu cu fondatorul companiei UTILBEN, Ruben Marian Integritatea este definită de principiile pe care le respecți indiferent de situație și context. Setul de valori promovat...

Handbal feminin: Universitatea Cluj, învinsă de Gloria Buzău

Handbalistele Clubului Sportiv Universitatea Cluj au întâlnit astăzi în cadrul etapei a III-a a Ligii Florilor Mol, formația SCM Gloria Buzău, în fața căreia au...

CFR Cluj a înregistrat un egal în meciul cu Young Boys Berna

Campioana României, CFR Cluj, a obținut doar un egal în partida cu Young Boys Berna, disputată pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca. Meciul...

Newsletter

Subscribe to stay updated.

Comentarii

comentarii