Echipa de baschet masculin U-Banca Transilvania Cluj a învins formaţia finlandeză Salon Vilpas cu scorul de 106-97.
Meciul s-a disputat la Peristeri (Grecia), iar victoria a fost obținută în sferturile de finală ale turneului de calificare A în grupele Ligii Campionilor la baschet masculin.
Dintre jucătorii echipei clujene s-a remarcat Patrick Richard cu 24 puncte, 8 recuperări, 7 pase decisive.
U-BT Cluj va înfrunta, în semifinale, echipa greacă BC Peristeri.
Meciul este programat pentru miercuri, 15 septembrie 2021, de la ora 20:30.

