U-BT Cluj-Napoca a disputat primul amical după cucerirea trofeului intern al sezonului. Campioana României la baschet masculin s-a întâlnit cu trupa din Serbia, KK Mega Basket, care evoluează în ABA League.
Clujenii s-au impus în fața gazdelor cu scorul de 91-99.
Dintre jucătorii de la Cluj s-au remarcat Darron Russell, cu 22 de puncte și 5 recuperări; Dusan Miletic, 20 de puncte și 9 recuperări și Mitch Creek, cu 15 puncte și 4 recuperări).
U-BT Cluj-Napoca mai are un amical din perioada de pregătire, amical ce presupune o deplasare la Subotica, meci programat pentru miercuri, 24 septembrie, de la ora 19:00.

