
Astăzi, la Londra, s-au stabilit meciurile de baraj pentru rămânerea în Grupa Mondială I, la Fed Cup. Astfel că în urma tragerii la sorți, “tricolorele” vor întâlni Germania, iar partidele care vor decide învingătoarea urmează să aibă loc pe 16 și 17 aprilie în România.
Locul în care echipa națională feminină de tenis a României va disputa meciurile de baraj ar putea fi tot Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Buna organizare a meciului din sferturile Fed Cup împotriva Cehiei care a avut loc în acest weekend, precum și capacitatea mare de locuri a sălii, singura din România care permite prezența a aproximativ 7. 300 de spectatori, sunt principalele motive pentru care Federaţia Română de Tenis (F.R.T.) ar putea alege ca barajul contra Germaniei să aibă loc la Cluj. La toate acestea se adaugă și avantajul posibilității de a amenaja, aici, un teren de zgură în contextul în care reprezentanții F.R.T. optează pentru o astfel de suprafață de joc.
La fel ca România, Germania a ratat calificarea în semifinalele Fed Cup după ce a fost învinsă, la Leipzig, de Elveția cu scorul general de 3-2. Cea mai importantă jucătoare a nemțoaicelor este Angelique Kerber (2 WTA) cea care a câștigat, luna trecută, Australian Open în fața Serenei Williams ( 1 WTA) și a detronat-o pe Simona Halep de pe locul 2 mondial. Din echipa de Fed Cup a Germaniei mai fac parte: Andrea Petkovic (23 WTA), Sabine Lisicki (32 WTA), Annika Beck (39 WTA) și Anna-Lena Groenefeld (25 WTA la dublu).
Tabloul complet al meciurilor de baraj:
România – Germania
Spania – Italia
SUA – Australia
Rusia – Belarus
*Echipa care va câștiga meciul de baraj va obține biletele pentru un loc în sferturile Fed Cup 2017.
Maria Petruța

