Partida amicală dintre România și Spania, disputată pe Cluj Arena, ar fi trebuit să fie un motiv de mândrie pentru ardeleni și nu numai deoarece fosta campioană mondială și actuala deținătoare a titlului de „regină a Europei” a venit tocmai în inima Transilvaniei pentru a juca împotriva „tricolorilor”, lăsând la o parte contextul în care acest meci a ajuns să aibă loc aici. Ar fi fost o bună oportunitate pentru noi, românii, să infirmăm lucrurile negative pe care unii, cu sau fără acoperire, le afirmă la adresa noastră, însă, din păcate, multe dintre aceste lucruri le-am confirmat, din nou.
A generaliza este, fără îndoială, o greșeală, dar prin natura noastră umană, tindem să punem aceeași etichetă atât unui individ, bazându-ne pe comportamentul și faptele sale, cât și colectivității din care acesta provine. Probabil, asta au făcut și spaniolii după meciul de duminică seara.
Deși înainte de joc, marea problemă părea să fie starea gazonului care ar fi putut pune în pericol desfășurarea partidei în cele mai bune condiții, la finalul confruntării s-a dovedit că adevăratele probleme existente la un meci de o asemenea anvergură au ținut de nivelul de civilizație al spectatorilor prezenți în tribune.
Încă înainte de fluierul de start al întâlnirii, câțiva suporteri români au ținut să le arate ibericilor care este gradul de civilizație pe un stadion din România și nu puteau alege un moment mai potrivit decât acel minut de reculegere ținut în memoria lui Johan Cruyff, unul dintre cei mai mari jucători și antrenori pe care i-a dat vreodată fotbalul. Într-un moment care se dorea a fi solemn, ca semn de respect pentru un om care a oferit atât de multe „sportului rege”, unii dintre cei prezenți în arenă au simțit nevoia de a-l invoca pe „Cristi”. Și de parcă nu era de ajuns: invocarea lui „Cristi” a stârnit un val de hohote de râs în rândul fanilor. Ce poate fi mai amuzant decât să arați că „te doare în pălărie”, vorba lui Dumitru Dragomir, de un om care prin tot ce a făcut pentru sport și-a câștigat respectul fiecăruia dintre noi. Întrebarea: „Pe ce stadion din lume s-ar mai fi întâmplat așa ceva?”, în acest context, devine retorică. Oare putem să îi acuzăm pe spanioli dacă vor zice, după cele întâmplate, că românilor le lipsește bunul simț elementar?! Nu. Putem doar să spunem că nu tuturor românilor le lipsește, dar, pentru ei, acestea sunt doar detalii.
După ce l-au strigat pe „Cristi”, iar acesta nu le-a răspuns, o parte dintre suporterii români au început să scandeze la adresa Federației Române de Fotbal și a selecționerului Anghel Iordănescu. Aceștia și-au etalat repertoriul vast de injurii și au aruncat cu obiecte din tribune, acțiuni prin care au demostrat, în decurs de doar câteva minute, că „se ridică” la înălțimea unui meci împotriva celei mai titrate echipe naționale de fotbal a ultimului deceniu. Și pentru că nu puteau lipsi nici „dedicațiile speciale” pentru maghiarii din România, s-a auzit de câteva ori și celebra scandare: „Afară cu ungurii din țară!” Totuși, este de apreciat faptul că marea parte a fanilor care au fost prezenți la meci au huiduit scandările „ultrașilor” și le-au acoperit cu încurajări la adresa „tricolorilor”.
Dar pentru ca totul să fie complet, în repriza a doua, așa numiții „ultrași” au aprins și câteva torțe în tribune, continuându-și recitalul. Curios este că în ciuda controalelor antitero amănunțite care au fost anunțate înainte de meci, spectatorii au reușit să introducă obiecte pirotehnice în stadion. În orice caz, bine că nu s-a gândit nimeni să aducă o bombă în arenă că nu ar fi fost de mirare ca aceasta să treacă neobservată de controalele antitero.
Una peste alta, în mod normal, la un meci al naționalei României contra unei echipe de nivelul Spaniei, atenția ar trebui să fie focusată doar pe ceea ce se întâmplă în teren. Dar văzând ceea ce a avut loc în tribune la un asemenea meci, nu poți decât să admiți cu amărăciune că mai avem mult de lucru la capitolul „civilizație”. Atât timp cât modalitatea preferată a unora dintre suporterii români de a-și exprima nemulțumirile sunt scandările injurioase, atât timp cât nu există respect și bun simț pe stadion și în afara lui, atât timp cât schimbarea în bine nu va începe cu fiecare dintre noi în parte, nu sunt premise ca fotbalul românesc să iasă din abisul în care se afundă, pe zi ce trece, tot mai mult.
Maria Petruța
