
Universitatea Cluj a scos doar o remiză, scor 0-0, pe terenul formației FC Brașov în cadrul etapei cu numărul 22 a seriei de Vest din Liga a II-a și s-a îndepărtat la 7 puncte de zona play-off-ului, cu patru runde rămase până la finalul sezonului regulat.
Partida disputata sub Tâmpa a stat, în mare parte, sub semnul echilibrului. Cele două echipe au fost, mai mult, preocupate să nu primească gol, iar ca urmare a acestui fapt s-au anihilat reciproc, motiv pentru care nu au apărut situații notabile de gol pentru niciuna dintre formații până în ultimele 15 minute ale confruntării care au adus cu ele și trei eliminări în tabăra oaspeților.
În minutul 78 al întâlnirii, mijlocașul Universității, Robert Boboc, a fost eliminat de “central” pentru cumulul de cartonașe galbene după un duel aerian cu Răzvan Avram. Doar șase minute mai târziu, clujenii au rămas în nouă jucători după ce Vojtus a fost trimis mai repede la vestiare de arbitrul Alin Roşu după un contact cu portarul gazdelor care i-a adus al doilea cartonaș galben slovacului. Chiar și în inferioritate numerică, “studenții” puteau lua toate cele trei puncte, pe final, dacă Târnovan, Butean și Ursu ar fi transformat în gol măcar una dintre ocaziile importante pe care le-au avut.
În ultimul minut al prelungirilor, Răzvan Greu a vazut și el cartonașul roșu după ce i-a aplicat un cap în figură lui Silviu Pană. Astfel, “U” Cluj a terminat partida în șapte jucători de câmp.
În urma acestei remize albe, Universitatea Cluj acumulează 32 de puncte și ocupă locul 9 în clasament, în vreme ce adversara de astăzi se află pe poziția a 7-a, cu 35 de puncte.
Maria Petruța

