Universitatea Cluj s-a impus cu scorul de 2-0 în fața formației Metalul Reșita într-o partidă din cadrul etapei a 25-a a sezonului regulat care s-a disputat la baza sportivă „Dan Anca”.
Meciul a fost dominat, în mare parte, de fotbaliștii pregătiți de Mihai Teja, iar golurile victoriei au fost marcate de fundașul dreapta Raul Ciupe. Acesta a deschis scorul în minutul 11 dintr-un penalty scos de Calcan, pentru ca în minutul 55 să își treacă în cont dubla cu un gol din lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri.
Chiar dacă au învins echipa din Reșița, clujenii rămân cu șanse minime la un loc în play-off deoarece numai jocul rezultatelor îi mai poate duce în primele 6 echipe ale seriei Vest din Liga a 2-a. În urma rezultatelor înregistrate în penultima etapă a sezonului regulat, “studenții” se află la un singur punct de play-off, însă pentru a intra în lupta pentru promovarea în Liga 1, este necesar ca CSM Râmnicu Vâlcea, FC Braşov și CS Mioveni să facă pași greșiți în ultima etapă a sezonului regulat care este programată weekend-ul viitor. Pentru ca Universitatea să acceadă în primele 6 echipe, ar trebui ca CSM Râmnicu Vâlcea să piardă la Baia Mare, iar CS Mioveni și FC Braşov să nu câștige cu Metalul Reşiţa, respectiv Şoimii Pâncota.
Etapa următoare, Universitatea Cluj nu va juca împotriva celor de la FC Bihor din cauză că aceștia au fost excluși din campionat, iar ca urmare a acestui fapt “U” va câștiga meciul cu 3-0 la “masa verde”.
Maria Petruța

