
Universitatea Cluj și Unirea Tărlungeni au remizat pe Cluj Arena, scor 0-0, în cadrul primei etape a play-out-ului Ligii a II-a.
Prima repriză a fost una echilibrată, iar cele două formații s-au anihiliat reciproc motiv pentru care oportunitățile de a debloca tabela au întârziat să apară. Abia în minutul 44 al partidei a venit prima ocazie importantă de gol. Aceasta a fost irosită de Vojtus a cărui lovitură de cap a fost respinsă cu greu de portarul oaspeților.
În partea secundă, ambele echipe au trecut pe lângă deschiderea scorului. Universitatea a ratat două oportunități de a păși cu dreptul în play-out prin Cordoș și Crișan, în vreme ce echipa din Tărlungeni putea pleca din această deplasare cu toate cele trei puncte dacă Petrean și Marin erau mai inspirați la finalizare. În minutul 79 Unirea a rămas în 10 jucători după ce Vlad Potecu a văzut direct cartonaşul roşu după o intrare dură la Ciupe, dar chiar și așa “U” Cluj nu a reușit să profite de avantajul omului în plus, iar meciul s-a încheiat la egalitate.
În momentul de față, clujenii se află pe locul secund în play-out, cu 17 puncte, la 4 lungimi distanță de liderul CSM Râmnicu Vâlcea care a învins Metalul Reşiţa, scor 2-0.
Etapa următoare, “șepcile roșii” vor juca în deplasare pe terenul celor de la Olimpia Satu Mare. Partida este programată sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 11:00.
Maria Petruța

