România intră azi în focul Campionatului European de Fotbal. Și nu oricum, ci chiar în meciul de deschidere, disputant împotriva gazdei, fosta campioană mondială și europeană, Franța. Aparent, echipa României este cea mai slabă care s-a calificat la un turneu final.
Jucătorii s-au remarcat până acum, în marea lor majoritate, la echipe de mâna a doua. Știu, unii dintre ei joacă la FCSB, însă ce este FCSB decât o echipă de mâna a doua în fața unor giganți precum Bacelona ori Manchester? De asemenea, antrenorul pare depășit de vremuri. Domnul Tata Puiu, general de fotbal, pare mai degrabă specialist în acatiste decât în tacticile modern de fotbal. La prima vedere, echipa României pare un candidat remarcabil la titlul de cea mai slabă echipă în campionat.
Însă, dincolo de toate aceste lucruri, echipa României are șansa sa. Nimeni nu dădea doi bani pe echipa Danemarcei, chemată de pe plajă, să înlocuiască Iugoslavia, la unul dintre turneele finale. Și totuși, Danemarca a devenit campioană europeană. La fel, nimeni nu ar fi pariat nici doi cenți găuriți că, vreodată, Grecia va câștiga un campionat european.
Pentru ca și România să încerce să realizeze ceva remarcabil la Campionatul European trebuie să se întâmple câteva lucruri. În primul rând, jucătorii echipei naționale să își uite condiția tristă de maneliști și să încerce să se inspire din jazz. Adică, să improvizeze, să își pună în valoare talentul natural și să încerce să își armonizeze evoluția cu cea a celorlați colegi din teren. Dacă nu știu ce înseamnă jazz, maneliștii din echipa națională pot să caute pe Google. La rândul său, domnul Tata Puiu trebuie să iasă din logica smereniei și a mătăniilor, să lase deoparte pupatul icoanelor și să încerce să își amintească faptul că, acum trei decenii, făcea parte din echipa comunistă care câștiga Cupa Campionilor Europeni. Cum? Atunci, steliștii au jucat fără trac. Bucuria fotbalului poate fi răspunsul la întrebarea ”Cum putem câștiga Campionatul European?”
Claudiu Pădurean
