
CFR Cluj a pierdut pe terenul celor de la FC Botoşani cu scorul de 1-3 în cea de-a doua etapă a sezonului regulat al Ligii I, după o partidă controlată în mare parte de moldoveni.
Echipa gazdă s-a dovedit a fi periculoasă încă din primul minut prin lituanianul Deivydas Matulevičius care a trimis puțin pe lângă poartă, cu o lovitură de cap, mingea centrată de Cătălin Bordeianu. Elevii lui Leo Grozavu au mai trecut de două ori, în debutul jocului, pe lângă deschiderea scorului, dar István Fülöp și acelasi Matulevičius nu au reușit să deblocheze tabela. Totuși, cei care au marcat primii au fost clujenii, după ce Antonio Jakolis a trecut de apărarea adversă și l-a învins cu un șut din interiorul careului pe portarul Plamen Iliev, în minutul 20. Botoșănenii au restabilit egalitatea până la pauză grație golului înscris de Matulevičius care, nemarcat, a reluat cu capul din fața porții centrarea fundașului Radoslav Dimitrov. Astfel, la cabine s-a intrat cu scorul de 1-1.
La doar două minute de la reluare, FC Botoşani a făcut 2-1 prin Fülöp care l-a învins pe Traian Marc cu o execuție frumoasă din lovitură liberă, de la marginea careului de 16 metri. Ardelenii nu au dat semne de revenire după primirea celui de-al doilea gol și în minutul 80 Nicolae Mușat și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, stabilind scorul final. Diferența pe tabelă putea fi chiar mai mare, dar Bordeianu și nou-intratul Sergiu Popovici au ratat două ocazii importante în ultimele secvențe ale meciului.
În urma acestui rezultat, CFR Cluj rămâne la -3 puncte în clasament după ce a fost penalizată cu 6 puncte de Comisia de Licenţiere pentru neîndeplinirea unor criterii financiare.
Etapa următoare, formația pregătită de Vasile Miriuță va întâlni, în Gruia, Dinamo București. Partida este programată luni, 8 august, de la ora 21:00.
Maria Petruța

