CFR Cluj s-a calificat în sferturile Cupei Ligii. “Feroviarii” au învins CSU Craiova la penalty-uri

Sursa foto: .cjsport.ro
Sursa foto: .cjsport.ro

CFR Cluj a învins, pe teren propriu, CSU Craiova cu scorul de 3-2 după executarea loviturilor de departajare și a obținut, astfel, calificarea în sferturile de finală ale Cupei Ligii unde va întâlni ASA Târgu Mureș, formație care a trecut de Gaz Metan Mediaş cu 2-0.

Echilibrul din startul partidei s-a menținut până în cea de-a doua jumătate a primei părți, când au apărut și fazele notabile de poartă. În minutul 33, fundașul Răzvan Horj a pus la încercare defensiva adversă după ce a reluat cu capul, peste poarta lui Calancea, mingea venită dintr-o lovitură liberă. Cu un minut înaintea pauzei, Bud a fost faultat în interiorul suprafeței de pedeapsă, iar centralul Florin Marcu a dictat lovitură de la 11 metri în favoarea “alb-vișiniilor”. Italianul Petrucci a ratat de la punctul cu var, iar la cabine s-a intrat cu remiză albă.

În repriza secundă, oltenii au trecut pe lângă deschiderea scorului prin Măzărache și Ivan care nu au reușit să împingă în poartă centrarea bună a lui Nuno Rocha. CFR a replicat prin căpitanul Mario Camora, însă șutul său a fost deviat în corner de defensiva oaspeților. Fără vreo modificare pe tabelă, meciul a ajuns în prelungiri, unde Neagu și Petrucci au ratat cele mai importante șanse de gol ale timpului suplimentar.

A fost 0-0 și după cele 120 de minute, iar învingătoarea s-a decis la loteria penalty-urilor. Hristo Zlatinski și Nuno Rocha au fost singurii care au înscris la loviturile de departajare pentru CSU, în timp ce Bancu, Ivan şi Vătăjelu au trimis mult peste buturile aparate de Mincă. De cealaltă parte, Bud și Tiago Lopes au ratat și ei de la 11 metri, dar CFR Cluj merge mai departe în competiție grație golurilor marcate de Cristian Lopez, Petrucci și Filipe Nascimento.

 

Maria Petruța

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

[tdn_block_newsletter_subscribe description="U3Vic2NyaWJlJTIwdG8lMjBzdGF5JTIwdXBkYXRlZC4=" input_placeholder="Your email address" btn_text="Subscribe" tds_newsletter2-image="753" tds_newsletter2-image_bg_color="#c3ecff" tds_newsletter3-input_bar_display="row" tds_newsletter4-image="754" tds_newsletter4-image_bg_color="#fffbcf" tds_newsletter4-btn_bg_color="#f3b700" tds_newsletter4-check_accent="#f3b700" tds_newsletter5-tdicon="tdc-font-fa tdc-font-fa-envelope-o" tds_newsletter5-btn_bg_color="#000000" tds_newsletter5-btn_bg_color_hover="#4db2ec" tds_newsletter5-check_accent="#000000" tds_newsletter6-input_bar_display="row" tds_newsletter6-btn_bg_color="#da1414" tds_newsletter6-check_accent="#da1414" tds_newsletter7-image="755" tds_newsletter7-btn_bg_color="#1c69ad" tds_newsletter7-check_accent="#1c69ad" tds_newsletter7-f_title_font_size="20" tds_newsletter7-f_title_font_line_height="28px" tds_newsletter8-input_bar_display="row" tds_newsletter8-btn_bg_color="#00649e" tds_newsletter8-btn_bg_color_hover="#21709e" tds_newsletter8-check_accent="#00649e" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn19" embedded_form_code="YWN0aW9uJTNEJTIybGlzdC1tYW5hZ2UuY29tJTJGc3Vic2NyaWJlJTIy" tds_newsletter1-f_descr_font_family="521" tds_newsletter1-f_input_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_transform="uppercase" tds_newsletter1-f_btn_font_weight="600" tds_newsletter1-btn_bg_color="#dd3333" descr_space="eyJhbGwiOiIxNSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjExIn0=" tds_newsletter1-input_border_color="rgba(0,0,0,0.3)" tds_newsletter1-input_border_color_active="#727277" tds_newsletter1-f_descr_font_size="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" tds_newsletter1-f_descr_font_line_height="1.3" tds_newsletter1-input_bar_display="eyJwb3J0cmFpdCI6InJvdyJ9" tds_newsletter1-input_text_color="#000000" tds_newsletter1-input_border_size="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEifQ=="]