CFR Cluj a învins la scor Gaz Metan Mediaș, în cea de-a treia etapă a Ligii I la fotbal. Clujenii au câștigat partida din deplasare cu scorul de 3-0.
CFR a deschis scorul în minutul 27, când Ciprian Deac a fost faultat în careul medieșenilor, iar arbitrul a dictat penalty, transformat de Juan Culio, care a marcat, astfel, primul său gol de la revenirea la Cluj. Diferența a fost majorată în minutul 36, de Bryan Nouvier, iar atacantul spaniol Urko Vera a stabilit scorul final în minutul 60.
Foto: GSP.ro

