Mandatul lui Cristoph Daum la Naționala de fotbal a semănat cu o operațiune de transplant nereușită: organul transplantat a fost respins de organism. Oare să fie acesta semnul că organismul primitor este prea bolnav pentru a mai fi salvat?
Unii dintre cei care se pricep la fotbal așa cred. Ei spun că Naționala României va cunoaște o traversare a deșertului care va dura decenii, până când fotbalul românesc va renaște.
Eu sunt de altă părere. Cred că răul din fotbalul românesc are rădăcini adânci, care merg în spate până în perioada comunistă, în perioada în care cluburile Miliției și Armatei, precum și sateliții lor, făceau legea în Divizia A după cu totul alte criterii decât cele sportive. A urmat apoi perioada Cooperativei, a traficului cu puncte și cu jucători, ceea ce a dus la faimoasele condamnări penale ale șefilor din fotbal.
Dezastrul din campionatul intern era ascuns de performanțele echipei Naționale. Cumva, aceste performanțe s-au replicat în lanț, ca o reacție chimică: generația lui Hagi, Popescu, Cămătaru, Balin, Sabău, Lupu sau Lupescu a permis promovarea la Națională a unor tineri precum Adrian Ilie, Dorinel Munteanu sau Selymesi, care s-au făcut remarcați în Divizia A, apoi au făcut performanță în străinătate. Iar noii ”stâlpi” ai Naționalei au adus alături de ei alți tineri talentați, remarcați în campionatul intern, precum Cristian Chivu sau Adrian Mutu sau Bogdan Lobonț, care au plecat, la rândul lor, peste hotare și s-au obișnuit cu fotbalul la nivel înalt. Însă, în cele din urmă, putregaiul corupției a sufocat șansele de afirmare a tinerilor.
În primul rând, vina aparține Federației, care a permis dezorganizarea centrelor de copii și de juniori. Nu mai există regula de bun simț care imune prezența unui număr de juniori în primul 11 din Liga I, ceea înseamnă că mulți tineri au aripile retezate, atunci când sunt trimiși să joace pe terenurile desfundate ale Ligii a III-a. În al doilea rând, vina aparține conducătorilor de cluburi, care au crezut că e mai ieftin să cumpere câțiva brazilieni de mâna a patra, în loc să investească în jucătorii tineri. Numai că, vorba lui Churchill, suntem prea săraci ca să ne permitem lucruri ieftine…
După același principiu s-au ghidat și conducătorii Federației atunci când l-au adus pe Daum: să fie un antrenor cu poleială, echivalentul brazilierilor din Liga I, să facă două fente și, eventual, să salveze onoarea nereperată a șefilor fotbalului românesc… Însă figura nu a ținut.
Acum, la despărțirea de Daum, trebuie să spunem că este inadmisibil faptul că Federația nu i-a dat nici măcar un telefon românului Mircea Lucescu, ce a devenit antrenorul Turciei. Poate că el și-ar fi dorit să antreneze Naționala și să revină acasă după un exil care a durat prea mult. Însă echipa lui Răzvan Burleanu nu i-a dat ocazia. De asemenea, este inadmisibil faptul că nu au fost deranjați cu un telefon măcar Ladislau Boloni sau Mircea Rednic, care au reputație bună în Belgia.
În schimb, ce s-au gândit conducătorii Federației? Să destabilizeze măcar o echipă puternică din campionatul intern. Așa că i-au ofertat pe Dan Petrescu de la CFR Cluj și pe Cosmin Contra de la Dinamo București. Desigur, este frumos atunci când munca unui antrenor din campionatul intern este remarcată de Federație, dar, oare, nu ar fi fost mai frumos ca această muncă să fi fost remarcată atunci când încă mai existau șanse de calificare?
Dincolo de aceste gafe, cred că mai există speranțe pentru fotbalul românesc. Și aceasta pentru că există cel puțin trei exemple de construcție sau reconstrucție a unor echipe: Viitorul Constanța, CFR Cluj și Universitatea Cluj. Fiecare are în spate un model diferit.
Viitorul Constanța este un model excelent. Gheorghe Hagi a investit în tineri cărora nimeni nu le dădeau vreo șansă și, cu răbdare, a construit o echipă redutabilă. În Olanda, modelul este aplicat de Ajax Amsterdam.
CFR Cluj este un model diferit. Cu foarte mulți bani, a luat tot ce era mai bun de pe piața pe care avea acces. A adus cel mai scump antrenor pe care și-l putea permite, chiar dacă acest lucru a însemnat să treacă cu șenilele peste sufletul lui Vasile Miriuță. Însă aceste operațiuni nemiloase au dat rezultate. Este, la o scară mai mică, ceea ce a făcut Chelsea Londra și ceea ce face acum PSG. CFR Cluj pare să fie principala candidată la titlu în acest an.
Universitatea Cluj este, deja, un succes remarcabil. Reconstrucția echipei a fost făcută mai mult cu suflet decât cu bani. Acum, au început să vină și banii, pentru că Universitatea Cluj este acum un proiect curat, respectat și iubit. Este demonstrația că, de multe ori, există valori mai importante decât banii. Altfel nu s-ar fi întors la U Cluj George Florescu sau Dorin Goga. De asemenea, a dat posibilitatea afirmării unor tineri, precum Hațiegan. Universitatea Cluj a aplicat mai curând un model care poate fi remarcat la echipele sud-americane de top sau la Fiorentina.
Desigur, fiecare model este diferit, însă succesul celor trei echipe arată că există rețete aplicabile și în Liga I. Desigur, fanilor Universității nu le place modelul CFR și viceversa. Însă, dincolo de gusturi, trebuie să recunoaștem realitatea: sunt trei modele funcționale. Iar acest lucru este mai important decât o Națională în disoluție…
Personal, dacă iau în calcul aceste modele, aș vrea să fac trei pariuri cu viitorul:
Viitorul Constanța va fi principalul rezervor de talente din Liga I în următorii patru ani.
Dan Petrescu va dovedi, tot în patru ani, că este un antrenor de prim rang în Europa
Universitatea Cluj va reveni în Liga I foarte rapid și va da o serie de jucători la o Națională care va juca tot mai bine. Mizez pe jucători precum Hațiegan, cărora nu le mai trebuie decât un strop de experiență pentru a face pasul în selecționata României.
Claudiu Pădurean
