Un meci viu disputat între două echipe ambițioase; cea mai norocoasă a câștigat. Așa ar putea fi rezumat, într-o frază, meciul din optimile Cupei României dintre Universitatea Cluj și FCSB. Partida, în care clujenii au impresionat prin dăruirea cu care au luptat, s-a desfăşurat pe ClujArena, în faţa a 13.000 de spectatori, potrivit ClujToday.ro.
Singurul gol al partidei a fost marcat în minutul 12, de către Ioan Hora, fost jucător al CFR Cluj, transferat de FCSB. El a transformat o lovitură liberă acordată destul de uşor.
Universitatea Cluj a încercat să egaleze, însă Florescu, Gavra sau Kay nu au reuşit să îl învingă pe portarul Vlad, în mare formă. Cea mai mare ocazie din finalul meciului a fost ratată de FCSB. Tănase a obţinut uşor un penalty, apărat de Dur Bozoancă.


