Mijlocașul CFR Cluj, Alexandru Chipciu, a luat apărarea românilor care au fugit din Occident din cauza coronavirusului și s-au întors în țară. Declarația sa vine după ce alți oameni de fotbal i-au criticat pe cei care au revenit acasă.
„E ușor să criticăm ce fac alți oameni, e ușor să vorbim din postura asta, să îi criticăm că s-au întors în țară. Domnul Hagi și domnul Pițurcă spuneau să stăm în casă, că totul e bine, dar condițiile oamenilor normali nu sunt ca ale lor, nici ale mele. Eu, pus în situația unuia care a făcut niște lucruri, poate le făceam și eu. Noi vedem viața prin prisma experiențelor noastre. Oamenii nu au bani, trebuie să își hrănească familia! Dar e adevărat, au fost și unii iresponsabili care au ieșit la grătar. Noi, ca popor și ca istorie, nu avem organizarea asta. Se vede de la Guvern, cum suntem conduși, până la fotbal”, a spus Alexandru Chipciu, la DigiSport.

