Universitatea Cluj nu a reușit să scape de blestemul egalurilor. La sfârșitul săptămânii trecute, a fost rândul Gloriei Buzău, cu scorul de 2-2. Managerul Universității Cluj, Adrian Falub, caută soluția pentru a obține o nouă victorie.
„Un joc terminat la egalitate, cu două reprize total diferite. Am început jocul foarte bine, am avut primele ocazii de gol, pe care trebuia să le fructificăm. După 20 de minute, jocul s-a echilibrat și am luat gol la primul lor șut pe spațiul porții, apoi pe finalul primei reprize am căzut din punct de vedere mental.
Am început foarte bine a doua repriză, cu cele două schimbări, iar dacă eram puțin mai atenți la finalizare, după ce am revenit și scorul era 2-2, puteam câștiga”, a declarat antrenorul Universității Cluj. Cele două goluri ale clujenilor au fost marcate de Goga și de Gavra.

