CFR Cluj a remizat în partida disputată în deplasare la Gaz Metan Mediaș. Partida a fost dominată de clujeni, însă s-a încheiat cu scorul de 0-0.
Meciul a început cu o sfidare: tânărul Alin Fică, de 18 ani, care evoluează mai mult în Liga a III-a la CFR Cluj 2, a fost introdus pe teren pentru a fi respectată regula U21, însă a fost înlocuit după doar 24 de secunde de Adrian Păun. Astfel, Alin Fica nu a apucat nici măcar să atingă mingea. Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, este unul dintre cei mai aprigi contestatari ai regulii U21, deoarece aceasta limitează posibilitatea antrenorilor de a-i trimite în teren pe cei mai buni jucători.
Un alt eveniment notabil s-a petrecut la finalul partidei, când Hoban a fost aliminat pentru cumul de cartonașe galbene. CFR Cluj rămâne pe primul loc în Liga I, la patru puncte distanță de Universitatea Craiova și de FCSB.

