Vinicius, personaj negativ într-un scandal cu iz penal

Unul dintre cei mai talentați jucători ai CFR Cluj, fundașul Paulo Vinicius, este cercetat penal într-un dosar în care este acuzat că, vineri noaptea, și-ar fi agresat soția. Apoi, deși consumase alcool, s-ar fi urcat la volan și a fost prins de Poliție în cartierul clujean Gheorgheni, potrivit Fanatik.

Iată comunicatul Poliției referitor la acest incident:

“La data de 11 aprilie a.c., în jurul orei 02.40, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Secţia 3 Poliţie au fost sesizaţi despre faptul că, într-un apartament dintr-un imobil situat pe raza cartierului Gheorgheni are loc un conflict.

La faţa locului, poliţiştii au identificat o femeie de 34 de ani, care a relatat că, în cursul serii, în urma unor discuţii în contradictoriu între aceasta şi soțul său, ar fi fost agresată fizic. A fost solicitat un echipaj medical, femeia fiind trasportată la o unitate medială, în vederea acordării îngrijirilor medicale. Femeia a refuzat emiterea unui Ordin de protecţie provizoriu.

Poliţiştii nu l-au găsit pe bărbatul de 35 de ani la faţa locului, motiv pentru care, au procedat la căutarea acestuia, fiind identificat pe strada Detunată din municipiul Cluj-Napoca, a fost testat cu aparatul etilotest, reieşind o alcoolemie de peste 0.30 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i reţinut permisul de conducere. În cauză, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal”.

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

[tdn_block_newsletter_subscribe description="U3Vic2NyaWJlJTIwdG8lMjBzdGF5JTIwdXBkYXRlZC4=" input_placeholder="Your email address" btn_text="Subscribe" tds_newsletter2-image="753" tds_newsletter2-image_bg_color="#c3ecff" tds_newsletter3-input_bar_display="row" tds_newsletter4-image="754" tds_newsletter4-image_bg_color="#fffbcf" tds_newsletter4-btn_bg_color="#f3b700" tds_newsletter4-check_accent="#f3b700" tds_newsletter5-tdicon="tdc-font-fa tdc-font-fa-envelope-o" tds_newsletter5-btn_bg_color="#000000" tds_newsletter5-btn_bg_color_hover="#4db2ec" tds_newsletter5-check_accent="#000000" tds_newsletter6-input_bar_display="row" tds_newsletter6-btn_bg_color="#da1414" tds_newsletter6-check_accent="#da1414" tds_newsletter7-image="755" tds_newsletter7-btn_bg_color="#1c69ad" tds_newsletter7-check_accent="#1c69ad" tds_newsletter7-f_title_font_size="20" tds_newsletter7-f_title_font_line_height="28px" tds_newsletter8-input_bar_display="row" tds_newsletter8-btn_bg_color="#00649e" tds_newsletter8-btn_bg_color_hover="#21709e" tds_newsletter8-check_accent="#00649e" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn19" embedded_form_code="YWN0aW9uJTNEJTIybGlzdC1tYW5hZ2UuY29tJTJGc3Vic2NyaWJlJTIy" tds_newsletter1-f_descr_font_family="521" tds_newsletter1-f_input_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_transform="uppercase" tds_newsletter1-f_btn_font_weight="600" tds_newsletter1-btn_bg_color="#dd3333" descr_space="eyJhbGwiOiIxNSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjExIn0=" tds_newsletter1-input_border_color="rgba(0,0,0,0.3)" tds_newsletter1-input_border_color_active="#727277" tds_newsletter1-f_descr_font_size="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" tds_newsletter1-f_descr_font_line_height="1.3" tds_newsletter1-input_bar_display="eyJwb3J0cmFpdCI6InJvdyJ9" tds_newsletter1-input_text_color="#000000" tds_newsletter1-input_border_size="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEifQ=="]