Ce spune Costel Enache după înfrângerea Universității cu Petrolul

FC Universitatea Cluj a pierdut șansa de a se lupta la promovare, în urma înfrângerii cu Petrolul Ploiești. Clujenii vor juca în play-out. Antrenorul Universității Cluj, Costel Enache, a comentat rezultatul partidei.

„Ăsta e fotbalul, e frustrant, e un sport de la care nu ai cum să ceri dreptate. Poți să joci senzațional și să pierzi. Astăzi s-a demonstrat lucrul acesta. Eu nu sunt chiar foarte supărat. Sunt trist pentru rezultat. Sunt trist pentru că nu am reușit să atingem un obiectiv care să ne țină flacăra vie și chiar motivația, dar pe joc nu sunt supărat. Am arătat ca o echipă bine organizată, o echipă reactivă, care știe ce are de făcut în teren. Chiar dacă jocul a scăzut în intensitate în a doua parte, în prima repriză am arătat ca o echipă adevărată. Dacă vom menținem lucrurile așa, grupul acesta are o șansă foarte bună pentru viitor. Asta vom mai discuta. Golul de la centrul terenului se întâmplă o dată pe campionat. Nu cred că vom mai primi așa goluri. S-a întâmplat chiar azi, după ce am avut o sumediene de ocazii. Cred că acolo s-a făcut diferența”, a spus Costel Enache, pentru FCUCluj.ro.

El a admis că, oricum, șansele Universității Cluj de a se califica în play-off erau mici, după ce echipa clujeană a pierdut cele trei puncte la masa verde, pentru că nu s-a mai disputat partida cu Farul Constanța. ”În prima repriză dacă gestionam mai bine momentul de finalizare, lucrurile ar fi stat cu totul altfel, dar pentru asta nu sunt supărat. Sunt supărat pentru faptul că puteam gestiona mai bine partea a doua a jocului. Am revenit la 1-1 și am avut iar o ocazie foarte bună de a marca pentru 2-1. Acel 11 metri de final chiar nu conta pentru că lucrurile erau scrise. E dureroasă înfrângerea în orice formă a ei, dar astăzi și un rezultat de egalitate era unul de tristețe”.

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

CFR Cluj obține trei puncte prețioase în lupta pentru titlu, la Clinceni

CFR Cluj a obținut o victorie importantă în lupta pentru titlu. Echipa campioană en-titre a câștigat cu scorul de 0-1 în meciul disputat în...

U Cluj: Darius Nistor, convocat la Naționala U16

Unul dintre cei mai talentați tineri fotbaliști ai Universității Cluj, Darius Nistor, a fost convocat la Naționala U16. Anunțul a fost făcut de conducerea...

”U” Olimpia Cluj, victorie în meciul cu Piros Arad

Fotbalistele de la ”U” Olimpia Cluj au câștigat, miercuri, 5 mai 2021, meciul cu Piros Arad. Acestea au învins cu un scor de 3-1. Chiar dacă...

CFR Cluj vrea victoria în meciul cu Academica Clinceni

CFR Cluj vrea toate cele trei puncte în meciul cu Academica Clinceni. Partida este programată de la ora 17.00, pe Clinceni Arena. Academica Clinceni vine...

Grup de inițiativă pentru Fundația Centesimus Annus Pro Pontifice (preluare)

Un grup de catolici din Transilvania au format un grup de inițiativă pentru sprijinirea extinderii în România a Fundației Centesimus Annus Pro Pontifice. Este...

Newsletter

Subscribe to stay updated.

Comentarii

comentarii