FC Universitatea Cluj își întărește lotul cu speranța revenirii în Liga I. Echipa clujeană a reușit să îl transfere pe Robert Răducanu. Fotbalistul, în vârstă de 25 de ani, evoluează pe postul de extremă stânga.
”Robert a făcut primii pași în fotbal la centrul de copii și juniori de la Concordia Chiajna, debutând pentru echipa de seniori a ilfovenilor la finalul sezonului 2014/2015. În cei trei ani petrecuți la Concordia, Robert Răducanu a bifat 42 de meciuri la nivel de Liga 1, reușind să marcheze trei goluri și să ofere alte două pase decisive.
În noiembrie 2018, Robert a ajuns la FC U Craiova. Între anii 2019-2021, acesta a reușit să obțină două promovări consecutive alături de olteni. A strâns 24 de prezențe la nivelul ligii secunde pentru Craiova în sezonul 2020/2021, când a înscris de patru ori, iar în acest sezon a jucat în două dintre meciurile „alb-albaștrilor”,”, potrivit site-ului oficial al echipei clujene.

