Clujul are Academie de Handbal

Autorități publice, școli, agenți economici privați, profesori de sport și pasionați de handbal și-au dat mâna pentru a susține o inițiativă unică în România: crearea unei Academii de Handbal. Aceasta a fost lansată la inițiativa inspectorului pentru sport din cadrul Inspectoratului Școlar al județului Cluj, Cristian Potora, și a omului de afaceri Sorin Popa, unul dintre fondatorii Via Cluj TV, televiziunea Via Media Group, din care face parte și SportinCluj.ro.

Cristian Potora a declarat că Academia de Handbal a pornit la drum cu 150 de copii care provin din 11 școli din județ. Practic, aceștia mai fac încă două ore de antrenament pe săptămână, pe lângă cele două ore obligatorii de educație fizică. Copiii s-au născut în intervalul 2010 – 2015.

La rândul ei, Marinela Marc, inspectorul școlar general din Cluj, susține această inițiativă. Ea a declarat că beneficiile sportului de masă nici nu trebuie să mai fie puse în discuție, pentru că ele sunt evidente de când romanii au adoptat dictonul Mens sana in corpore sano, adică Minte sănătoasă în corp sănătos. Marinela Marc a precizat că la Academia de Handbal sunt înscriși atât fete, cât și băieți.

Inițiativa se bucură și se sprijinul Clubului Sportiv Universitatea Cluj, care este cel mai important club universitar din România din perspectiva performanțelor sportive. Președintele acestui club, Ovidiu Vasu, speră că unii dintre copiii care încep azi să descopere tainele handbalului să facă pasul spre sportul de performanță.

Un amănunt semnificativ este acela că elevii nu vor trebui să plătească nimic pentru cursurile de handbal. Ele sunt acoperite de sponsorii privați. De asemenea, profesorii de sport care se implică în activitatea Academiei de Handbal vor fi recompensați financiar tot cu ajutorul fondurilor private.

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

[tdn_block_newsletter_subscribe description="U3Vic2NyaWJlJTIwdG8lMjBzdGF5JTIwdXBkYXRlZC4=" input_placeholder="Your email address" btn_text="Subscribe" tds_newsletter2-image="753" tds_newsletter2-image_bg_color="#c3ecff" tds_newsletter3-input_bar_display="row" tds_newsletter4-image="754" tds_newsletter4-image_bg_color="#fffbcf" tds_newsletter4-btn_bg_color="#f3b700" tds_newsletter4-check_accent="#f3b700" tds_newsletter5-tdicon="tdc-font-fa tdc-font-fa-envelope-o" tds_newsletter5-btn_bg_color="#000000" tds_newsletter5-btn_bg_color_hover="#4db2ec" tds_newsletter5-check_accent="#000000" tds_newsletter6-input_bar_display="row" tds_newsletter6-btn_bg_color="#da1414" tds_newsletter6-check_accent="#da1414" tds_newsletter7-image="755" tds_newsletter7-btn_bg_color="#1c69ad" tds_newsletter7-check_accent="#1c69ad" tds_newsletter7-f_title_font_size="20" tds_newsletter7-f_title_font_line_height="28px" tds_newsletter8-input_bar_display="row" tds_newsletter8-btn_bg_color="#00649e" tds_newsletter8-btn_bg_color_hover="#21709e" tds_newsletter8-check_accent="#00649e" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn19" embedded_form_code="YWN0aW9uJTNEJTIybGlzdC1tYW5hZ2UuY29tJTJGc3Vic2NyaWJlJTIy" tds_newsletter1-f_descr_font_family="521" tds_newsletter1-f_input_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_transform="uppercase" tds_newsletter1-f_btn_font_weight="600" tds_newsletter1-btn_bg_color="#dd3333" descr_space="eyJhbGwiOiIxNSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjExIn0=" tds_newsletter1-input_border_color="rgba(0,0,0,0.3)" tds_newsletter1-input_border_color_active="#727277" tds_newsletter1-f_descr_font_size="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" tds_newsletter1-f_descr_font_line_height="1.3" tds_newsletter1-input_bar_display="eyJwb3J0cmFpdCI6InJvdyJ9" tds_newsletter1-input_text_color="#000000" tds_newsletter1-input_border_size="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEifQ=="]