ClujToday: Bogdan Călugăr, monitorul care a dus pasiunea pentru sporturile de iarnă la un alt nivel

Pentru Bogdan Călugăr, totul a început din fața ecranului TV, atunci când urmărea cu sufletul la gură sporturile de iarnă, neimaginându-și că va ajunge să facă și el acest lucru, mai ales, să îl și predea. Totuși, pasiunea a fost mai puternică decât piedicile întâmpinate, iar astăzi, Bogdan este unul dintre cei mai dedicați monitori de schi și snowboard, din Transilvania, relatează ClujToday.ro.

Dintotdeauna a simțit o atracție pentru sporturile de iarnă. Încă din copilarie, încerca sa-și petreacă cât mai multe zile afară, în zăpadă, cu sania.

“Pe vremea aceea, puteam doar să visez la un echipament de schi, darămite la unul de snowboard. Priveam fascinat la televizor, la toate secvențele în care aparea vre-un schior în cadru”, destănuie Bogdan.

“Am început cu snowboardul, iar prima experiență legată de acest sport nu am să o uit niciodată. Am primit prima “placă”, drept cadou de ziua mea și am inaugurat-o la Arieșeni. Drumul până acolo a zburat, eu fiind tot un zâmbet. Ce mi-a rămas în minte, e faptul că, m-am dus pur și simplu la un alt snowboarder de pe pârtie și l-am întrebat direct Salut, cum trebuie sa fac?”, povestește, zâmbind, monitorul.

S-a născut și a copilărit la Cluj. De acea perioadă își amintește cu drag. Afirmă că este recunoscător și veșnic îndatorat față de parinți și soră, care i-au oferit o copilarie de invidiat. “A fost combinația perfectă de copilărie petrecută în fața blocului și la țară, la bunici. Dacă stau să mă gândesc, în simplitatea noastră de atunci, nu ne-a lipsit nimic”.

Viața i-a oferit șansa de a pleca, dar a ales să rămână în țară

“Nu mă pot gândi la copilărie, fără să nu mă gândesc la sport. Prima dragoste a fost Taekwondo-ul, pe care am început să-l practic de la vârsta de 7 ani. Am avut o perioada în care l-am practicat la nivel de performanță. Așa că, pe lângă părinții mei, un loc important în formarea mea îl are și antrenorul Marius Bodea, prin intermediul căruia mi s-a oferit șansa de a trăi visul american. Am petrecut, astfel, 6 luni în New Jersey, lângă New York și, deși îmi aduc aminte cu mare bucurie de acele clipe, am ales să mă întorc, ceva îmi spunea ca locul meu e aici, acasă”, spune Bogdan, cu sinceritate.

IT-istul monitor

În extra sezon, activează în domeniul IT. Îi place tot ce face, dar, totuși, parcă, sporturile de iarnă îi sunt cel mai aproape de suflet.

“Primesc foarte des întrebarea despre ce îmi place mai mult: schiul sau snowbordul. Sincer, încă nici eu nu am găsit un răspuns. Cred că depinde foarte mult de starea în care mă aflu, dacă vreau să simt mai multă adrenalină, aleg schiurile, dacă vreau mai multă distracție, aleg placa. Aspectul cel mai important: nu ies din casă fără să iau ambele echipamente, iar la fața locului mă decid”.

Bogdan explică faptul că depinde mult de la persoană la persoană deprinderea acestui sport și că un avantaj foarte mare îl au copii care încă nu percep, la justa valoare, ideea de frică. Cele mai importante sunt noțiunile de bază, apoi urmează un frumos proces de perfecționare și depășire de limite noi.

Citiți mai mult AICI

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

[tdn_block_newsletter_subscribe description="U3Vic2NyaWJlJTIwdG8lMjBzdGF5JTIwdXBkYXRlZC4=" input_placeholder="Your email address" btn_text="Subscribe" tds_newsletter2-image="753" tds_newsletter2-image_bg_color="#c3ecff" tds_newsletter3-input_bar_display="row" tds_newsletter4-image="754" tds_newsletter4-image_bg_color="#fffbcf" tds_newsletter4-btn_bg_color="#f3b700" tds_newsletter4-check_accent="#f3b700" tds_newsletter5-tdicon="tdc-font-fa tdc-font-fa-envelope-o" tds_newsletter5-btn_bg_color="#000000" tds_newsletter5-btn_bg_color_hover="#4db2ec" tds_newsletter5-check_accent="#000000" tds_newsletter6-input_bar_display="row" tds_newsletter6-btn_bg_color="#da1414" tds_newsletter6-check_accent="#da1414" tds_newsletter7-image="755" tds_newsletter7-btn_bg_color="#1c69ad" tds_newsletter7-check_accent="#1c69ad" tds_newsletter7-f_title_font_size="20" tds_newsletter7-f_title_font_line_height="28px" tds_newsletter8-input_bar_display="row" tds_newsletter8-btn_bg_color="#00649e" tds_newsletter8-btn_bg_color_hover="#21709e" tds_newsletter8-check_accent="#00649e" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn19" embedded_form_code="YWN0aW9uJTNEJTIybGlzdC1tYW5hZ2UuY29tJTJGc3Vic2NyaWJlJTIy" tds_newsletter1-f_descr_font_family="521" tds_newsletter1-f_input_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_transform="uppercase" tds_newsletter1-f_btn_font_weight="600" tds_newsletter1-btn_bg_color="#dd3333" descr_space="eyJhbGwiOiIxNSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjExIn0=" tds_newsletter1-input_border_color="rgba(0,0,0,0.3)" tds_newsletter1-input_border_color_active="#727277" tds_newsletter1-f_descr_font_size="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" tds_newsletter1-f_descr_font_line_height="1.3" tds_newsletter1-input_bar_display="eyJwb3J0cmFpdCI6InJvdyJ9" tds_newsletter1-input_text_color="#000000" tds_newsletter1-input_border_size="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEifQ=="]