Naționala de handbal a României a reușit să obțină victorie, la Cluj, în prima fază a calificărilor pentru Campionatul Mondial.
Astfel, după succesul obținut vineri contra Israelului, cu un scor de 33 la 30, naționala noastră a învins cu scorul de 33 la 23 în meciul disputat cu naționala Republicii Moldova.
Tricolorii au încheiat, drept urmare, pe prima poziție grupa 3 din prima fază a calificărilor la Campionatul Mondial din 2023.
Echipa antrenată de Xavi Pascual urmează, în perioada 14-20 martie 2022, să dispute o primă fază de play-off, în care se va duela cu una din ultimele opt echipe clasate de la Campionatul European 2022. Echipele învingătoare vor juca o nouă dublă manșă, între 11-17 aprilie, cu alte 10 formații participante la turneul european. Naționalele câștigătoare și aici, vor juca la Mondiale.

