FC Universitatea Cluj a obținut o victorie superbă cu Concordia Chiajna. Clujenii au câștigat cu scorul de 4-0 partida disputată împotriva uneia dintre contracandidatele la promovarea în Liga I.
FC Universitatea Cluj a dominat de la cap la coadă partida disputată pe Cluj Arena. Dragoș Tescan a deschis scorul în minutul 9. Trei minute mai târziu, Ely Fernandes a majorat scorul. Concordia Chiajna a încercat din greu să echilibreze jocul, însă tot Universitatea Cluj a înscris, în minutul 57, prin Romario Pires. Lovitura de grație a fost administrată de Florian Haită, din penalty, în minutul 69.
Ca urmare a acestei victorii, matematic, FC Universitatea Cluj a intrat în play-off. Echipa clujeană, care a arătat o formă de zile mari, își consolidează statutul de candidată serioasă la promovare.

