Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, dorește să își continue activitatea la CFR Cluj. La doar câteva zile după ce a obținut un nou titlu cu echipa clujeană, Dan Petrescu a declarat că își dorește să câștige și viitoarea ediție a Ligii I.
”Eu sunt conștient că am ales CFR, deși dacă pierdeam campionatul nu știu dacă mai eram ținut. Mi-am dorit să merg la națională, dar știți ce s-a întâmplat. Apoi, am avut o ofertă de 4 milioane pe an, din Golf, și am refuzat-o. Nu m-am gândit nicio clipă să plec. Se va întâmpla numai dacă voi fi concediat. Mai am doi ani de contract, vreau să rămân. Știu că dacă nu ne calificăm în grupele europene, pot fi îndepărtat. Ăsta e clubul, dar simt că sunt iubit, sunt Cetățean de Onoare al județului, de ce aș mai pleca, la vârsta asta?”, a declarat Dan Petrescu, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.

