CFR Cluj a pierdut cu scorul de 1-3 partida disputată pe teren propriu cu Farul Constanța. Clujenii au aliniat o echipă formată doar din rezerve, cu excepția portarului Scuffet, iar antrenorul Dan Petrescu a lipsit de pe bancă, în urma unei suspendări.
”Am început meciul bine, ne-am creat ocazii, am și marcat, apoi am controlat jocul. După 30 de minute a venit acel gol egalizator. Am început bine repriza a doua, am avut ocazii, iar cel de-al doilea gol al lor ne-a turnat plumb în ghete.
Se simte lipsa lui Dan Petrescu. Ne ajută, ne dă sfaturi, dar știm ce avem de făcut și noi trebuia să rezolvăm meciul. Automatismele deja le cunoaștem toți. Am mai avut o perioadă când se schimbau jucătorii de la un meci la altul și aveam rezultate”, a declarat Păun, unul dintre veteranii echipei clujene.
Foto: GSP.ro

