Conducerea CFR Cluj a stabilit noile obiective pentru echipa clujeană. În urma discuției dintre finanțatorul Nelu Varga și antrenorul Dan Petrescu, echipa clujeană are sarcina de a câștiga un nou titlu în Liga I, precum și cea de a se califica în primăvara europeană.
Dacă elevii lui Dan Petrescu vor reuși să câștige cel de-al șaselea titlu consecutiv, aceasta ar reprezenta o premieră absolută. În prezent, în clasamentul Ligii I, CFR Cluj se află pe locul patru, la șase puncte distanță de primul loc, însă echipa clujeană are două meciuri restante. În cazul în care le-ar câștiga pe ambele, CFR Cluj ar urma pe primul loc în Liga I.
În grupele Ligii Conferinței, CFR Cluj se află pe ultimul loc, după un egal cu FC Balkani și după o înfrângere cu Sivasspor.

