FC Universitatea Cluj și CFR Cluj au remizat, cu scorul de 1-1, în partida disputată în Cupa României. Golurile partidei au fost marcate de Birligea, pentru CFR Cluj, în minutul 2, iar Universitatea Cluj a restabilit egalitatea prin autogolul lui Roger, înscris în minutul 64. Deși a jucat cu rezervele, antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, s-a declarat nemulțumit de rezultatul partidei.
“Față de ultimul meci, Neagoe a făcut cinci schimbări și chiar nu știu ce va face duminică, ce jucători vor intra. La noi, e clar că au evoluat jucătorii care au jucat mai puțin, s-a văzut acest lucru, iar. când pui zece jucători care au meciuri foarte puține împreună, uite ce a ieșit azi, adică un meci care nu mi-a plăcut deloc. […] În afară de primele zece minute, nu m-a mulțumit nimic la echipa mea, adversarii au avut prea multe ocazii. Puteam să facem 2-0 sau 2-1, am avut o ocazie, dar nu meritam. Până la urmă, un egal e rezultatul cel mai corect”, a spus Dan Petrescu.
El a explicat și de ce a trimis în teren o garnitură mai puțin obișnuită de jucători. ”Camora joacă mereu, toate meciurile, iar Brucic nu e pe lista de campionat. Am zis că, dacă nu va juca în Cupa României, atunci când să joace? Roger a jucat foarte bine fundaș stânga în cantonament, dar era meci amical. Astăzi, am vrut să îl vedem și în meci oficial, dar, din păcate, a marcat un autogol și a fost nesigur. El nu e fundaș, joacă pentru că l-am băgat eu acolo. Trebuie să avem o soluție, poate că și Camora va fi suspendat. […] Atmosfera a fost foarte frumoasă, fanii CFR-ului au fost foarte mulți, excelenți, cei de la ”U” Cluj la fel. Sper să nu fie incidente nici duminică, iar publicul să se bucure de un meci cu mai multe goluri”, a declarat Dan Petrescu, potrivit Via Cluj TV.

