FC Universitatea Cluj a anunțat faptul că a ajuns la un acord cu formația FK Csíkszereda Miercurea Ciuc pentru transferul jucătorului Roberto Romeo (32 de ani).
Sosit pe Cluj Arena de la Gaz Metan Mediaș în pauza de iarnă a sezonului trecut, Roberto Romeo a strâns 22 de prezențe în tricoul „alb-negru” în toate competițiile. Fundașul dreapta a înscris un gol pentru ”U” în partida cu Concordia Chiajna din etapa a cincea a play-off-ului ligii secunde, menționează site-ul oficial al echipei clujene.