Concediat de fostul antrenor al FC Universitatea Cluj, Romario Pires a decis să revină la echipa clujeană.
”Romario Pires rămâne la FC Universitatea Cluj, mijlocașul brazilian în vârstă de 33 de ani urmând să fie prezent la reunirea lotului programată pe 3 ianuarie. Jucătorul fusese informat de antrenorul Eugen Neagoe că nu va face parte din planurile pentru 2023, însă, în urma unei evaluări realizate de noul director tehnic Ioan Ovidiu Sabău, clubul a decis continuarea colaborării cu mijlocașul care a evoluat în 18 partide în prima parte a sezonului”, anunță site-ul oficial al clubului clujean.

