Ce spune Dan Petrescu despre înfrângerea cu FCSB

Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, este de părere că o remiză ar fi fost mai echitabilă decât victoria FCSB din meciul disputat în Gruia. Bucureștenii au câștigat cu scorul de 0-1.

„În prima repriză FCSB a fost mai bună. Nu trebuie să o zic eu, toată lumea a văzut asta. Au avut mult mai multe ocazii, au fost mai agresivi. În repriza a doua am controlat noi meciul mai bine, ei n-au avut nicio ocazie, noi am avut câteva, una mare prin Yeboah chiar înainte de gol.

Cred că 0-0 ar fi fost rezultatul corect, dar dacă ei au marcat înseamnă că merită să câștige. A fost un gol de calitate, ei au jucători de calitate.

Îmi pare rău că prima repriză am făcut-o cadou, dar n-am primit gol. În a doua am jucat bine, dar am luat gol. Fotbalul nu are logică câteodată. Mereu a fost așa cu FCSB, se poate întâmpla orice, oricând.

În prima repriză au fost ei mai buni, mi s-a părut că era meciul cu Slavia Praga. Au venit peste noi, ne-au atacat, ne-au suprins cu presing, noi am fost moi. În repriza a doua a intrat parcă cu totul altă echipă. Nu mă gândeam că putem lua gol, mă gândeam să dăm gol pe final. Chiar vorbeam pe bancă că se va întâmpla asta”, a spus Dan Petrescu la conferința de presă.

Comentarii

comentarii

Related articles

Comments

Share article

Latest articles

Newsletter

[tdn_block_newsletter_subscribe description="U3Vic2NyaWJlJTIwdG8lMjBzdGF5JTIwdXBkYXRlZC4=" input_placeholder="Your email address" btn_text="Subscribe" tds_newsletter2-image="753" tds_newsletter2-image_bg_color="#c3ecff" tds_newsletter3-input_bar_display="row" tds_newsletter4-image="754" tds_newsletter4-image_bg_color="#fffbcf" tds_newsletter4-btn_bg_color="#f3b700" tds_newsletter4-check_accent="#f3b700" tds_newsletter5-tdicon="tdc-font-fa tdc-font-fa-envelope-o" tds_newsletter5-btn_bg_color="#000000" tds_newsletter5-btn_bg_color_hover="#4db2ec" tds_newsletter5-check_accent="#000000" tds_newsletter6-input_bar_display="row" tds_newsletter6-btn_bg_color="#da1414" tds_newsletter6-check_accent="#da1414" tds_newsletter7-image="755" tds_newsletter7-btn_bg_color="#1c69ad" tds_newsletter7-check_accent="#1c69ad" tds_newsletter7-f_title_font_size="20" tds_newsletter7-f_title_font_line_height="28px" tds_newsletter8-input_bar_display="row" tds_newsletter8-btn_bg_color="#00649e" tds_newsletter8-btn_bg_color_hover="#21709e" tds_newsletter8-check_accent="#00649e" tdc_css="eyJhbGwiOnsibWFyZ2luLWJvdHRvbSI6IjAiLCJkaXNwbGF5IjoiIn19" embedded_form_code="YWN0aW9uJTNEJTIybGlzdC1tYW5hZ2UuY29tJTJGc3Vic2NyaWJlJTIy" tds_newsletter1-f_descr_font_family="521" tds_newsletter1-f_input_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_family="521" tds_newsletter1-f_btn_font_transform="uppercase" tds_newsletter1-f_btn_font_weight="600" tds_newsletter1-btn_bg_color="#dd3333" descr_space="eyJhbGwiOiIxNSIsImxhbmRzY2FwZSI6IjExIn0=" tds_newsletter1-input_border_color="rgba(0,0,0,0.3)" tds_newsletter1-input_border_color_active="#727277" tds_newsletter1-f_descr_font_size="eyJsYW5kc2NhcGUiOiIxMiIsInBvcnRyYWl0IjoiMTIifQ==" tds_newsletter1-f_descr_font_line_height="1.3" tds_newsletter1-input_bar_display="eyJwb3J0cmFpdCI6InJvdyJ9" tds_newsletter1-input_text_color="#000000" tds_newsletter1-input_border_size="eyJwb3J0cmFpdCI6IjEifQ=="]