CFR Cluj se confruntă cu probleme stranii de lot. După ce Roger a plecat, pur și simplu, de la echipa campioană și a fost legitimat de UT Arad, deși se afla sub contract cu CFR Cluj, un alt jucător a dispărut de sub comanda lui Dan Petrescu. Este vorba de Cephas Malele.
„Malele s-a accidentat, a dispărut și el. Avem puține soluții, nu știu ce o să facem în continuare. Trebuie să întrebați clubul, nu pe mine. Întrebați conducătorii, nu aș vrea să vorbesc eu. Eu sunt antrenor. Eu antrenez pe cine vine la antrenament, el n-a mai venit la antrenamente. Cei din club ar trebui să povestească ce se întâmplă. Eu nu știu ce se întâmplă”, a spus Dan Petrescu, după victoria cu Petrolul Ploiești. Declarația sa vine în contextul în care unul dintre cei mai talentați atacanți din Liga I, Daniel Bîrligea, s-a accidentat în meciul de la Ploiești și va lipsi câteva etape.

