FC Universitatea Cluj a remizat pe terenul Chindiei Târgoviște. Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău a condus cu 2-0 și au fost egalați abia în minutul 95.
Clujenii au început partida în forță. Mamadou Thiam a înscris în minutul 44. După pauză, în minutul 51, jucătorul venit de la CFR Cluj, Jose Gomes, a majorat avantajul clujenilor. Însă Chindia Târgoviște a reușit să reducă din diferență, în minutul 64, când Cristian Neguț a transformat un penalty. Egalarea a venit în minutul 95, prin Deian Boldor.
Universitatea Cluj a ratat, astfel, șansa de a obține toate cele trei puncte puse în joc. Vestea bună este că echipa a arătat un cu totul alt joc decât în dezastrul de la Craiova.

