Elevii școlilor speciale din județul Cluj au participat, recent, la Campionatul Județean de Fotbal Unificat în 7, derulat la Baza Sportivă „La Terenuri”.
Competiția a avut ca scop principal promovarea integrării elevilor din învăţământul special, în echipe, alături de tineri din învăţământul de masă.
La ediția din acest an au luat parte 10 echipe de elevi, respectiv două echipe de fete și opt de băieți, care au provenit de la 11 instituții de învățământ clujene.
La finalul concursului, au fost desemnați câștigătorii etapei județene.
Astfel, echipa de fotbal feminin care a ocupat locul I a fost formată din eleve ale Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă și ale Școlii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu” Cluj-Napoca.
În ceea ce privește echipele câștigătoare la categoria băieți, acestea sunt: grupa 1 – echipa formată din cursanți ai Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Miron Ionescu” și ai Colegiului Național „George Coșbuc”, iar grupa 2 – echipa alcătuită din elevi de la Școala Profesională Specială „Samus” și de la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” Cluj-Napoca.

