Trofeul Campionatului European de tineret EURO U21 va putea fi văzut la Cluj-Napoca pe 13 și 14 mai 2023.
Astfel, fanii fotbalului vor avea ocazia să admire și să se fotografieze cu trofeul, pe 6 și 7 mai, la București și pe 13 și 14 mai, la Cluj-Napoca.
Cel mai important turneu continental al anului, EURO U21, care se va desfășura în perioada 21 iunie – 8 iulie 2023, va fi găzduit de către țara noatra și de către Georgia, meciurile din România urmând să se dispute la București și Cluj.
Capitala va găzdui toate cele șase meciuri din grupa B, în care se află România, Spania, Croația și Ucraina, cât și un sfert de finală și o semifinală.
Cluj-Napoca, în shimb, va găzdui meciurile grupei D, din care fac parte Franța, Italia, Elveția și Norvegia, cât și un sfert de finală.
Cele două locații în care trofeul va fi expus nu sunt încă făcute publice, fanii fotbalului având ocazia de a le descoperi printr-un joc deschis tuturor, bazat pe indicii ce vor conduce către cele 2 locații.
În acest context, pentru fiecare oraș, 5 personalități vor oferi indiciile pe canalele proprii de social media în săptămâna în care trofeul ajunge la București sau la Cluj, indicii ce conectează turneul final cu cele 2 orașe gazdă din România, întrebările făcând referire, printre altele, la informații despre prezentul și istoria #U21Euro.
Fiecare dintre cele două locații va fi făcută publică după-amiază în ziua de sâmbătă a fiecărei săptămâni. Cei care găsesc trofeul până atunci vor putea câștiga 21 mingi de fotbal prin tragere la sorți.

