Echipele de majorete Madness și Magic ale Clubului sportiv UMF din Cluj-Napoca au participat la Campionatul Național de Majorete, unde au câștigat 4 medalii.
Competiția s-a desfășurat la Bistrița, iar clubul clujean a participat la 4 categorii:
- Precadete tradiţionale cu Pom-Poni;
- Cadete tradiţionale cu Pom-Poni;
- Junioare tradiţionale cu Pom-Poni;
- Senioare tradiţionale cu Pom-Poni.
Astfel, Precadete tradiţionale cu Pom-Poni, antrenate Mihai Kiss, Adela Sima, Cezara Colțea au câştigat medalia de bronz. Cadetele tradiţionale cu Pom-Poni, antrenate de Mihai Kiss şi Oana Șipoș au luat medalia de argint. Junioarele tradiţionale cu Pom-Poni, antrenate Mihai Kiss şi Oana Șipoș, au câștigat aurul, iar Echipa Madness UMF Senioare tradiţionale cu Pom-Poni, antrenate de Mihai Kiss şi Adela Berindean, au luat, din nou, titlul de campioane naționale.
În competiția de la Bistrița au fost înscriși circa 1.500 de participanți din toată România.

