CFR Cluj a câștigat, la capătul unui meci dramatic, derby-ul Clujului, disputat pe Cluj Arena, împotriva Universității. La partidă au asistat peste 22.000 de oameni. Cei mai mulți au fost suporterii Universității Cluj, în timp ce CFR Cluj a fost susținută de 1.500 de fani.
Partida a însemnat reinventarea tânărului atacant al Universității, Ianis Stoica. Acesta a deschis scorul, în minutul 10. El a continuat să facă un joc bun, iar în minutul 38 a majorat diferența pe tabela de marcaj. Universitatea Cluj nu a reușit să intre la cabine cu un avantaj de două goluri, deoarece, în prelungirile primei reprize, Philip Otele a redus din diferență.
CFR Cluj a continuat să preseze, iar Durel Avounou a restabilit egalitatea, în minutul 56. A urmat o fază contestată, lămurită cu ajutorul VAR. În minutul 68, Arlind Ajeti a trimis cu capul mingea în poarta Universității și a adus-o pe CFR Cluj în avantaj.
În minutul 78, același Ianis Stoica a obținut un penalty, transformat de Dorin Nistor, iar scorul a redevenit egal. CFR Cluj a reușit să obțină victoria grație golului Jefte Betancor, din minutul 82. Meciul s-a încheiat după 12 minute de prelungiri.

