CFR Cluj s-ar putea despărți de unul dintre fundașii cu experiență internațională. Este vorba de Bogdan Țîru, de 29 de ani.
Acesta este dorit de FC U Craiova. Fundașul român a ajuns la CFR Cluj, în luna ianuarie, când a fost transferat de la Jagiellonia, din Polonia. Chiar dacă CFR Cluj și-a schimbat aproape în întregime linia de fundași, Bogdan Țîru nu a reușit să se impună în primul 11 al echipei clujene, nici în mandatul antrenorului Dan Petrescu, nici în cel al lui Andrea Mandorlini.

