Rivalele din Cluj-Napoca au disputat, în Cupa României, derby-ul Clujului.
La debutul meciului, sub coregrafia și susținerea vociferată a suporterilor, fiecare echipă a pornit cu câte trei puncte după prima rundă, unde CFR nu a mai suferit înfrângeri în ultimele cinci partide, iar U Cluj este neînvinsă de șase meciuri în campionat.
În prima repriză a jocului disputat pe Cluj Arena, “studenții” au dominat la capitolul posesie și, astfel, au reușit să triumfe. Nistor a centrat din corner, iar Kresic a trimis, în minutul 41, în propria poartă. Așadar, scorul pauzei a fost de 1-0 pentru Universitatea Cluj.
În actul secund “feroviarii” au fost cei care au început mai bine repriza și au forțat egalarea. După o centrare de pe partea stângă, Cvek a poziționat mingea pentru Daniel Birligea, atacantul reușind să șuteze în forță din 11 metri și să marcheze în minutul 66 pentru CFR.
Astfel, “U” Cluj și CFR au încheiat la egalitate, scor 1-1, derby-ul din Cupa României, cele două rivale acumulând câte 4 puncte în Grupa B.

